Asociația NeuroVida s-a născut ca o soluție la dorința veșnică de a mișca lucrurile în neurochirurgia românească: medicii să aibă acces gratuit la cursuri si colaborări peste hotare, asistentele să se perfecționeze constant în a lucra conform protocoalelor internaționale, pacienții să fie operați fidel celor mai înalte standarde, iar spitalelor să nu le lipsească lucrurile mici sau mari care paralizează activitatea.

Donatorii noștri sunt atât companii, cât și persoane fizice. De aceea, noi strângem și folosim informații personale referitoare la indivizi ca parte a activității noastre. Acest lucru îl facem, de manieră generală, pentru a le putea oferi susținătorilor noștri informații despre proiectele noastre.

Politica de confidențialitate stabilește modul în care Asociația NeuroVida strânge si folosește informațiile personale privind donatorii.

Intimitatea dumneavoastră este una din obligațiile fundamentale ale Asociației NeuroVida. Ca urmare, suntem deosebit de atenți în procesarea datelor dumneavoastră personale în conformitate cu principiile prevăzute de legislația privind protecția datelor aplicabilă în România, inclusiv Regulamentul 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește procesarea datelor personale și circulația liberă a acestora, care abrogă Directiva 95/46/EC (”GDPR”). Datele personale reprezintă orice informație privind o persoană fizică identificată sau identificabilă. O persoană identificabilă este acea persoană ce poate fi identificată direct sau indirect, în special prin referirea la un număr de identificare sau unul ori mai mulți factori specifici identității sale fizice, psihologice, mentale, economice, culturale sau sociale.

Politica de confidențialitate privește datele personale ale membrilor noștri, ale partenerilor de afaceri, ale altor persoane ce contactează sau vizitează Asociația NeuroVida, ale potențialilor angajați, interni sau asociați și se aplică datelor colectate prin intermediul site-ului www.neurovida.ro, precum și tuturor celorlalte date personale pe care Asociația NeuroVida le colectează prin intermediul e-mailului sau al altor contacte offline. Politica de confidențialitate descrie:

 

În contextul interacțiunii cu Asociația NeuroVida, dumneavoastră ca persoană fizică puteți fi supus unor activități de procesare a datelor pe care le efectuează Asociația NeuroVida:

  1. DACA SUNTEȚI DONATOR SAU POTENȚIAL DONATOR AL ASOCIAȚIEI NEUROVIDA
    • oferirea de informații referitoare la calitatea de donator al Asociației NeuroVida și despre platforma de strângere de fonduri a asociației.

Asociația NeuroVida utilizează datele dumneavoastră personale relevante pentru a oferi informații privind calitatea de donator, proiecte în care vor fi investiți banii dumneavoastră și stadiul acestor proiecte.

asociația NeuroVida utilizează datele dumneavoastră de contact pentru a comunica cu dumneavoastră referitor la calitatea de donator NeuroVida, la activitatea noastră și orice alte informații relevante legate de proiectele noastre. Asociația NeuroVida se bazează în acest caz pe acceptul dumneavoastră privind deciziile organizației ca bază a procesării.

Asociația NeuroVida poate utiliza datele dumneavoastră de contact pentru a vă oferi informări în format electronic referitoare la activitatea organizației, stadiul proiectelor, comunicate de presă ale asociației, documente de poziție, evenimente, invitații și orice alte informații relevante pentru activitatea întreprinsa de Asociație, însă doar dacă v-ați dat consimțământul în mod expres pentru acest tip de procesare. Vă puteți retrage consimțământul oricând, exprimându-vă opțiunea de a nu mai primi informări pe viitor printr-un click pe butonul „Unsubscribe/Dezabonare” atunci când primiți respectivul e-mail sau scriind direct la adresele de e-mail dpo@neurovida.ro sau secretariat@neurovida.ro.

  1. DACĂ SUNTEȚI VOLUNTAR AL ASOCIAȚIEI NEUROVIDA
    • Furnizarea de informații asupra activității Asociației NeuroVida

Asociația NeuroVida vă utilizează datele personale relevante pentru a furniza informații privind activitățile cu voluntarii, informări referitoare la proiecte, rapoarte de activitate și orice alte informații specifice.

Asociația NeuroVida folosește datele dumneavoastră de contact pentru a comunica cu dumneavoastră privitor la evenimentele organizației și activitățile în care vă puteți implica. Asociația NeuroVida se bazează de asemenea în acest caz pe interesul legitim al voluntarului.

Asociația NeuroVida va putea de asemenea folosi datele dumneavoastră de contact pentru a vă furniza informări în format electronic referitoare la activitatea organizației, stadiul proiectelor, comunicate de presă ale asociației, documente de poziție, evenimente, invitații și orice alte informații relevante pentru activitatea întreprinsă de Asociație, însă doar dacă v-ați înscris sau dacă v-ați dat consimțământul în mod expres pentru acest tip de procesare. Vă puteți retrage consimțământul oricând, exprimându-vă opțiunea de a nu mai primi informări pe viitor printr-un click pe butonul „Unsubscribe/Dezabonare” atunci când primiți respectivul e-mail sau scriind direct la adresele de e-mail dpo@neurovida.ro sau secretariat@neurovida.ro.

  1. DACĂ SUNTEȚI PACIENT/ RUDĂ A UNUI PACIENT/ PRIETEN AL UNUI PACIENT CARE SOLICITĂ SPRIJIN DE LA ASOCIAȚIA NEUROVIDA
    • Furnizarea de informații asupra activității Asociației NeuroVida

Asociația NeuroVida vă utilizează datele personale relevante pentru a furniza informații privind activitățile asociației și modalitatea în care poate sprijini pacientul cu o a doua opinie medicală.

Asociația NeuroVida folosește datele dumneavoastră de contact pentru a comunica cu dumneavoastră privitor la modalitatea în care vă poate sprijini. Asociația NeuroVida se bazează, de asemenea, în acest caz pe interesul legitim al pacientului/rudei pacientului/prietenul pacientului. Organizația are nevoie de acordul explicit al pacientului/reprezentantului legal pentru a putea prelucra datele acestuia în vederea obținerii unei a doua opinii medicale.

Asociația NeuroVida va putea, de asemenea, folosi datele dumneavoastră de contact pentru a vă furniza informări în format electronic referitoare la activitatea organizației, stadiul proiectelor, comunicate de presă ale asociației, documente de poziție, evenimente, invitații și orice alte informații relevante pentru activitatea întreprinsă de Asociație, însă doar dacă v-ați înscris sau dacă v-ați dat consimțământul în mod expres pentru acest tip de procesare. Vă puteți retrage consimțământul oricând, exprimându-vă opțiunea de a nu mai primi informări pe viitor printr-un clic pe butonul ”Unsubscribe/Dezabonare” atunci când primiți  respectivul e-mail sau scriind direct la adresele de e-mail dpo@neurovida.ro sau secretariat@neurovida.ro.

  1. DACĂ SUNTEȚI PARTENER SAU FURNIZOR DE SERVICII AL ASOCIAȚIEI NEUROVIDA
    • Menținerea relațiilor contractuale cu dumneavoastră

Asociația NeuroVida va utiliza datele personale relevante pentru a ne menține relația contractuală cu dumneavoastră. Asociația NeuroVida se sprijină în acest caz pe punerea în aplicare a acordului contractual ca bază a procesării datelor.

Asociația NeuroVida folosește datele dumneavoastră de contact pentru comunicarea cu dumneavoastră privitor la orice aspecte relevante conexe contractului. Organizația se sprijină în acest caz pe punerea în aplicare a acordului ca bază a procesării datelor.

  1. DACĂ SUNTEȚI REPREZENTANT, PERSOANĂ DE CONTACT, ANGAJAT SAU ORICE ALT COLABORATOR AL ASOCIAȚIEI NEUROVIDA
    • Menținerea relației noastre contractuale

Folosim datele dumneavoastră personale relevante pentru a ne menține relația contractuală. Ne bazăm în acest caz pe interesul legitim, asigurând gestionarea adecvată a relației contractuale.

Asociația NeuroVida folosește datele dumneavoastră de contact pentru comunicarea cu dumneavoastră privitor la orice aspecte relevante conexe contractului. Ne bazăm, de asemenea, în acest caz pe interesul legitim de a asigura ca relația contractuală este pusă în aplicare în mod adecvat.

  1. DACĂ SUNTEȚI UTILIZATOR AL SITE-ULUI NOSTRU NEUROVIDA.RO

Folosim datele personale pe care le preluăm de la dumneavoastră când vizitați site-ul nostru pentru a monitoriza traficul, a îmbunătăți conținutul site-ului și a vă informa pe interesul nostru legitim de a asigura funcționarea adecvată a site-ului, îmbunătățirea lui, precum și o bună informare a dumneavoastră cu privire la stadiul proiectelor în care ați ales să vă implicați.

Pentru toate categoriile de date de mai sus, Asociația NeuroVida poate, de asemenea, să proceseze datele dumneavoastră în contextul schimbărilor de structură sau al altor tranzacții similare ce implică Asociația NeuroVida. în acest caz, baza procesării poate fi reprezentată de obligații legale, iar Asociația NeuroVida este obligată legal să dezvăluie anumite date personale autorităților publice.

  1. DACĂ SUNTEȚI MEDIC, ASISTENT MEDICAL SAU PROFESIONIST ÎN DOMENIUL SĂNĂTĂȚII CARE ACCESEAZĂ MATERIALE EDUCAȚIONALE ȘI ARTICOLE MEDICALE

7.1 Furnizarea de articole medicale și resurse pentru educația medicală

Asociația NeuroVida utilizează datele dumneavoastră personale relevante (nume, prenume, specialitate medicală, grad profesional, CUIM/cod parafă, adresă de e-mail) pentru a vă oferi acces la articole științifice, ghiduri clinice, protocoale internaționale și cursuri de perfecționare. Asociația se bazează în acest caz pe interesul legitim de a sprijini dezvoltarea profesională a cadrelor medicale și modernizarea neurochirurgiei românești, sau pe executarea unui acord/contract de furnizare de servicii educaționale în cazul în care vă înscrieți la cursuri specifice.

7.2 Eliberarea certificatelor de participare

În cazul în care participați la cursuri, webinare sau evenimente organizate de Asociația NeuroVida, vom prelucra datele dumneavoastră pentru a genera, valida și transmite certificatele de participare. În acest context, baza procesării o reprezintă îndeplinirea unei obligații și executarea contractului (înscrierea la eveniment).

7.3 Comunicarea cu dumneavoastră

Asociația NeuroVida folosește datele dumneavoastră de contact pentru a comunica aspecte tehnice și logistice legate de cursurile la care v-ați înscris, modificări de program sau transmiterea materialelor de studiu. Ne bazăm în acest caz pe interesul legitim de a asigura desfășurarea optimă a activităților educaționale.

7.4 Trimiterea de buletine informative științifice și noutăți medicale

Asociația NeuroVida va putea folosi adresa dumneavoastră de e-mail pentru a vă transmite noutăți din literatura de specialitate, oportunități de colaborare peste hotare, lansări de noi articole medicale sau invitații la viitoare cursuri de perfecționare, însă doar dacă v-ați dat consimțământul în mod expres (prin bifarea unei căsuțe de abonare). Vă puteți retrage consimțământul oricând printr-un simplu click pe butonul „Unsubscribe/Dezabonare” din subsolul e-mailului primit sau scriind la adresele dpo@neurovida.ro ori secretariat@neurovida.ro.

 

FURNIZAREA DE DATE PERSONALE

Atunci când vi se cer date în mod direct, Asociația NeuroVida va solicita să îi dați toate categoriile de date personale în scopurile menționate mai sus, pentru că în caz contrar nu vom putea să ne desfășuram activitatea (ce include, printre altele, furnizarea către dumneavoastră a informațiilor privind activitatea Asociația NeuroVida).

Dacă furnizați Asociației NeuroVida datele personale ale altor persoane fizice, vă rugăm să luați legătura cu ele înaintea dezvăluirii unor date, pentru a le comunica modul în care Asociația NeuroVida interacționează să le proceseze datele personale, așa cum a fost descris în Politica de Confidențialitate.

 

DEZVĂLUIREA DATELOR DUMNEAVOASTRĂ PERSONALE

Deși de regulă nu dezvăluim datele dumneavoastră personale niciunei terțe părți, este posibil ca, în interesul dumneavoastră și dacă este necesar, să facem dezvăluiri de date personale instanțelor de judecată și autorităților relevante în contextul activităților Asociației NeuroVida.

 

DURATA PROCESĂRII

Intenționăm să păstrăm datele dumneavoastră în conformitate cu politicile noastre interne și cu obligațiile legale ce ne revin.

În caz că datele nu sunt colectate în contextul calității de donator/voluntar ori al unui acord de asistență, astfel de date vor fi păstrate atât cât este necesar pentru atingerea scopului în care au fost colectate.

 

DREPTURILE DUMNEAVOASTRĂ

În calitatea dumneavoastră de subiecți GDPR vă oferă o serie de drepturi ce includ:

Suntem bucuroși să vă asigurăm exercitarea acestor drepturi.

Vă puteți exercita drepturile mai sus menționate și puteți afla mai multe despre astfel de drepturi prin completarea împreună cu noi, în calitate de controlori de date, a unei solicitări scrise către Asociația NeuroVida – Calea Victoriei, nr. 128B, sau prin trimiterea unui e-mail la adresa secretariat@neurovida.ro. Aveți, de asemenea, dreptul de a depune o plângere la autoritatea de protecțoe a datelor.

Suntem hotărâți să vă tratăm întotdeauna cererile cu cea mai mare atenție și să ne ocupăm de orice solicitări ați putea avea în cel mai scurt timp posibil.

 

VERSIUNI ALE ACESTEI POLITICI DE CONFIDENȚIALITATE

Această Politică de Confidențialitate a intrat în vigoare la data de 01.06.2026. Ea poate fi actualizată periodic.